Pact de neagresiune al cluburilor din Premier League și Championship. Conducătorii se tem, că în urma reducerilor salariale, fotbaliștii vor migra de la o echipă la alta

Pact de neagresiune al cluburilor din Premier League și Championship. Conducătorii se tem, că în urma reducerilor salariale, fotbaliștii vor migra de la o echipă la alta
  • Publicat:

Pandemia de coronavirus provoacă un impact atât de mare încât a generat o criză economică care va afecta, desigur, și fotbalul. Se preconizează că doar în Premier League, pierderile pentru restul de nouă etape rămase de disputat ating 1,4 miliarde de euro.

Federația din Anglia, soluție pentru finalizarea sezonului 2019 – 2020 din Premier League. „Nu dorim mijloace artificiale!”

Asta în cazul în care competiția este anulată, deși reluarea nu ar îmbunătăți prea mult situația, știindu-se că ticketingul este o parte importantă din bugetul unei echipe din Premier League.

Cei mai mulți dintre jucători nu acceptă diminuarea 

De câteva zile, cluburile din Anglia negociază reduceri salariale, deși încă nu s-a ajuns la un acord (nu era de așteptat până la sfârșitul lunii aprilie sau chiar începutul lunii mai), iar, potrivit Daily Mail, mulți jucători sunt nemulțumiți de o reducere de salariu. Conducătorii echipelor se tem că jucătorii vor amenința că vor pleca la alt club care le va plăti banii actuali după un transfer.

Dar, conform ziarului britanic, cluburile au anticipat deja aceste cazuri potențiale și negociază un armistițiu care ar împiedica jucătorii să penduleze de la un club la altul, adică un pact de non-agresiune pentru fotbaliștii aflați acum sub contract.

Problema Brexit, o temă dificilă pentru fotbalul britanic

Sunt discutate o serie de măsuri și, în acest fel, ar fi evitată situația în care echipele cel mai puțin afectate de criză să beneficieze de ce mai buni jucători un preț care nu este corect. Acest pact de neagresiune ar fi valabil astfel încât jucătorul să nu meargă într-un alt club din Premier League sau Championship.

Englezii au anunțat când ar putea să revină Premier League! „O să prelungim sezonul la nesfârșit”

Se pare că toate cluburile vor colabora pentru a dezvolta un armistițiu de care să beneficieze toată lumea, în special cu sosirea Brexit-ului. Printre altele și cu excepția unui acord de ultimă oră, nu le va mai permite cluburilor engleze să semneze cu jucători sub 18 ani, ceea ce îi va pune în dezavantaj cu majoritatea țărilor, care pot opra tranzacții și cu fotbaliști de la vârsta de 16 ani.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×